emo-kid

Termenul de emo se refera, in general, la o persoana mai sensibila, uneori si mai emotiva. Aparitia categoriei emo a urmat unui trend din anii ’90 in muzica punk, acela de a valoriza sentimentele pozitive. Cu toate ca astfel de personae existau si inaintea acestui curent muzical, aparitia lui a incurajat exprimarea apartenentei la aceasta categorie, pana nu demult considerata drept anormala.

In plan social, la sfarsitul secolului trecut s-a produs o mutatie de la valorile puternic masculine (agresivitate, dominare, raceala emotionala si in general orientare catre sine) catre valorile feminine (afectiune, daruire, toleranta si orientare catre ceilalti).  Mai mult, a fost incurajata exprimarea acestor valori, in special prin arta.

Conceptul de emo a suferit schimbari in relativ scurta sa istorie. Chiar daca persoanele emo nu exceleaza in a se arata celorlalti, stilul “tocilaresc” pe care ei il adoptau a devenit un simbol al curajului de a-ti exprima sentimentele, fiind adoptat imediat de o multime de alte persoane ca forma de razvratire. Astfel s-a ajuns la conturarea unui stil de viata menit sa atraga atentia.

Aceasta metamorfoza a conceptului a dus, invariabil, la acuzatiile de plagiat. Multe persoane ce se declara emo sunt acuzate ca ar fi fake-emo sau emo-wannabe. Mai mult, stilul vestimentar (in special) a fost adoptat si de alte categorii, cel mai bun exemplu fiind adeptii stilului minimal (un subgen al muzicii eletronice) care au preluat tunsorile, si imbracamintea specifice pana nu demult copiilor emo.  Dungile, care erau deasemenea un simbol emo, sunt acum purtate de majoritatea adolescentilor, indiferent de gusturile muzicale sau stilul de viata.

Totusi, exista numeroase persoane emo care nu adopta stilul specific. Se spune ca cei care sunt cu adevarat emo nu se declara, ba chiar nici nu se percep pe ei insisi ca fiind emo. Aceste persoane au tendinte introverte si sunt atrase de activitati preponderant artistice sau creative.  

Primul lucru care iese in evidenta la aspectul persoanelor emo este slaba diferentiere dintre fete si baieti.  Subiecte foarte controversate si blamate de adeptii celorlalte stiluri, machiajul aplicat baietilor emo, blugii de fata purtati de baieti, culorile stridente de genul roz si mov, dar si lipsa de feminitate a fetelor si convergerea din ce in ce mai mult catre o imbracaminte uni-sex sunt doar cateva exemple de «obiceiuri» emo referitoare la aspectul lor exterior.

Trecand in revista «arsenalul» unei persoane emo, putem remarca:

Tunsoarea. De cele mai multe ori, persoanele emo au parul mai lung, dar neajungand pana la umeri. Tendinta este de a purta bretonul lung, asimetric, acoperind unul dintre ochi, sau un breton simetric foarte stufos, lung pana la nivelul ochilor.  De multe ori parul este indreptat cu placa. In cazuri de razvratire, unele persoane emo isi vopsesc parul negru. Chiar daca acest obicei este declarat ca fiind specific emo, in realitate aceste persoane isi vopsesc parul doar in momentele de criza de personalitate.

Fata. In general persoanele emo tind catre figuri angelice desfigurate. Baietii nu au aproape niciodata par pe fata. Unele persoane emo (atat fete cat si baieti) isi contureaza ochii cu negru pentru a scoate in evidenta fie tristetea (prin ochi mariti) fie disperarea (prin intinderea rimelului pe fata), dar acest obicei nu este unul generalizat. Deasemenea, unele persoane emo is aplica pierce-uri, fie in urechi, in buza inferioara  sau in limba.  Acest obicei nu este specific emo, el fiind «imprumutat» de la punk si de la goth, doua curente rock cu aspecte exterioare specifice.

Imbracamintea. Persoanele emo is manifesta creativitatea in modul in care se imbraca, nerespectand principiile de stil vestimentar, ci mai degraba dorinta de non-conformism, cu tot riscul grotescului. Astfel, dungile, carourile, modelele repetitive cu stelute, buline, inimioare, animalute, etc se pot pune laolalta, in culori oricat de stridente, pentru a forma un stil vestimentar. Ca si culori carecteristice stilului, roz si mov apar alaturi de clasicul (pentru rockeri) negru. Binenteles, orice alta culoare este acceptata.

Geanta. Desi considerata de multi un accesoriu emo, geanta este folosita de foarte multa lume care nu are nicio legatura cu stilul emo. Totusi, persoanele emo au tendinta de a-si personaliza gentile, fie aplicand diverse insigne, fie inscrisuri sau desene. Deasemenea,  persoanele emo poarta geanta foarte lasata, dand de multe ori impresia ca o trag dupa ele.

Un alt aspect caracteristic este folosirea unor obiecte vestimentare fie vechi, fie nepotrivite (de exemplu tricou peste rochie, sacou si panataloni scurti, etc), precum si a unui numar impresionant de accesorii stridente (curele stralucitoare, bratari, esarfe, insigne, brose, lanturi) si de obiecte artizanale (brose improvizate din piese de lego, lanturi confectionate din cheite de cutii de bere, etc).

Incaltamintea. Desi considerati tabu pentru persoanele emo, tenesii de tip Converse nu sunt singurul gen de incaltaminte pe care acestia o poarta. De fapt, in egala masura si tenesii de tip Vans si skating-shoes precum si celelalte tipuri de pantofi sport (mai putin clasicii «adidasi») sunt purtate de persoanele emo. Singurul criteriu este sa se potiveasca ideii de amalgam de culori si detalii din restul imbracamintii.

Fara a fi un capitol distinct, folosirea ojei, atat de catre fete cat si de catre unii baieti, este de multe ori atribuita persoanelor emo. Se foloseste oja inchisa la culoare, dar nu numai, si in cele mai multe cazui aplicata neuniform (si nu neaparat pe toate degetele), dand un aspect de unghii neingrijite.  

Exista, de fapt, mai multe manifestari ale persoanelor emo, incepand cu un comportament foarte timid si ajungand pana la unul sfidator. Din nou putem vorbi de emo wannabe.

In general o persoana emo este bine intentionata, nu este foarte comunicativa, evita sa se certe, este respectuoasa si tinde sa aiba un simt  al datoriei destul de puternic.

Copiii emo invata bine la scoala, nu creeaza probleme nici acasa nici la scoala si sunt adesea descrisi ca «docili». Nu au prieteni si tind sa ia personal orice observatie, dojana sau cearta.  Au tendinta de a acumula furie si de a refula la anumite intervale de timp.  Par tristi si dezinteresati si prefera sa stea singuri decat sa incerce sa porneasca o conversatie. Totusi, sunt deschisi cand sunt abordati, dar reticenti la a da detalii despre ei.

Mult mai cunoscuta este gruparea de emo razvratiti. Aceste persoane vor sa atraga atentia ca au o problema, nu neaparat pentru a gasi o rezolvare, ci pentru a-si demonstra ca ei conteaza.  Manifesta unele tendinte exhibitioniste, avand o atitudine de genul «fac ce vreau, indiferent ce zic ceilalti». Profita de orice prilej pentru a-si demonstra apartenenta la stilul emo si considera aceasta o scuza pentru orice. Considera ca sunt neintelesi si ca toata lumea are ceva impotriva lor doar pentru ca sunt emo. Sunt razvratiti acasa si au tendinta de a actiona dupa bunul lor plac, netinand seama de sfaturile sau chiar de deciziile parintilor. Au tendinta de a exagera. 

Copiii emo razvratiti sunt excesiv de prietenosi, ajung chiar agasanti in unele cazuri.  Povestesc mult despre ei insisi si tind sa construiasca o lume ideala in care isi aduc toti noii prieteni. De multe ori ei folosesc tristetea pentru a atrage simpatia.  Totusi, si aceste persoane sunt singuratice, prieteniile legate fiind superficiale. 

Raspunsul la aceasta intrebare necesita o examinare nu numai a personalitatii copiilor emo, ci mai ales a mediului social in care ei traiesc.

Emo nu este un fenomen aparut peste noapte. Persoane sensibile si emotive exista dintotdeauna, dar forma de manifestare s-a schimbat de-a lungul timpului. Daca in trecut a fi sensibil inseamna fie sa te exprimi prin arta, in cazul fericit al persoanelor talentate, fie sa iti inhibi sensibilitatea si sa te supui normelor sociale, in prezent situatia s-a schimbat in sensul acceptarii sensibilitatii ca o valoare sociala.

De unde aceasta schimbare? Sfarsitul secolului XX a adus, odata cu dezvoltarea miscarii feministe, doua elemente noi.

Putem vorbi, in primul rand, de o mutatie de la valorile puternic masculine (forta, raceala emotionala, agresivitate, tenacitate) la valorile feminine (expresivitate, sensibilitate, toleranta, etc).

In al doilea rand, este vorba de o schimbare a stilului de viata a societatii. Rolurile in familie s-au alterat, prin implicarea femeilor din ce in ce mai mult in campul muncii. Astfel, s-a ajuns la situatia (limita) in care nu numai ca ambii parinti ai copilului sunt indisponibili in timpul zilei, dar si toti cei patru bunici. Copilul isi petrece cea mai mare parte a vietii intr-un mediu social diferit de familie, invatand astfel sa caute afectiunea in alta parte.

Chiar si cand nu este vorba de o astfel de indisponibilitate, timpul petrecut de parinti cu copiii lor  e in scadere, iar gradul de acceptare a parintilor de catre copii, deasemenea. Practic, copiii nu mai vor sa vorbeasca cu parintii lor.

Ca o consecinta directa, puntile de comunicare intre parinti si copii devin tot mai slabe, influentele externe asupra copiilor cresc, in special datorita globalizarii comunicatiilor si astfel apare sentimenul des intalnit la persoanele emo de “nimeni nu ma intelege”

Dezvoltarea copilului este astfel perturbata, stadiile psihologice clasice prin care acesta trece nemaiputand fi parcurse in totalitate. Copilul prepuber, care ar trebui sa gaseasca in tatal sau modelul de imitat, dupa rezolvarea complexului oedipian, se vede silit sa caute acest model  fie in alta parte (manifestare specifica pubertatii, deci practic sare peste o etapa a dezvoltarii sale) fie inauntrul sau (manifestare narcisista specifica nerezolvarii complexului oedipian, deci o regresie la un stadiu anterior). In ambele situatii, ajuns la varsta pubertatii copilul va incepe procesul de orientare a pulsiunilor sale catre exterior, fie catre oricine este dispus sa ofere afectiune, fie catre acele persoane cu care copilul introvert se identifica.

Aceste schimbari pot afecta mai mult sau mai putin copilul, in functie de tipul de personalitate a acestuia. Iar persoanele emo fiind mai sensibile, tinzand catre mai multa afectiune decat alte persoane, resimt cel mai paterni aceste schimbari.

De aceea persoanele emo vor cauta sa suplineasca lipsa de afectiune resimtita in familie prin auto-afectiune (narcisism) si/sau grupul de prieteni (care va functiona ca un grup suport).

Cand este vorba de adolescenti, nu trebuie uitata influenta muzicii. Ei se vor regasi in muzica si vor imita comportamentul afisat de idolii lor. Mai mult, vor adera la ideile artistice ale formatiilor preferate si vor incerca sa aplice in viata de zi cu zi ceea ce vad si aud in videoclipuri, interviuri, emisiuni, etc.  Cum muzica emo este in general trista, starea aceasta devine noua valoare emo. Adolescentii emo traiesc tristetea ca pe o experienta de detasare de lume. Ca pe un protest.

Cu toate ca se spune ca parintii sunt de vina pentru ce devin copiii lor, acest lucru nu se aplica in cazul persoanelor emo. Nimeni nu e de vina, asa cum nu este nici meritul nimanui, ca un adolescent devine emo.  Este pur si simplu o cale de dezvoltare, la fel ca toate celelalte specifice adolescentei.

Exista supozitia ca persoanele emo provin din familii instarite, in care parintii prea ocupati ca sa aiba grija de copiii lor dar, simtindu-se vinovati, le fac acestora toate poftele incercand sa suplineasca lipsa de timp prin bani. Din nou nu este ceva ce se intampla doar cu persoanele emo. Aceastea pot proveni foarte bine si din familii modeste.

Totusi, exista o anumita caracterisica pe care parintii acestor copii o au in comun, si anume o lipsa de atentie la vocatia copilului. Un copil sensibil va fi inclinat catre activitati umaniste si aproape sigur va uri fotbalul. Daca acest potential nu este dirijat intro directie constructiva de catre parinti nu inseamna ca inclinatia va disparea.  Iar in momentul in care posibilitatea de manifestare va aparea, inclinatia va iesi din nou la iveala. Cum adolescenta este varsta manifestarilor personalitatii, este foarte posibil ca micul fotbalist sa devina un adolescent sensibil si emotional. Evident, fotbalul este folosit doar ca exemplu, fara titlu de generalitate.

Chiar daca nu este vina nimanui, cu siguranta este responsabilitatea parintilor sa comunice cu acesti copii. Inceperea unei discutii nu este un lucru foarte usor, atat datorita lipsei de informare a parintilor cu privire la obiceiurile copilului,  cat si lipsei disponibilitatii copilului de a comunica. Un mod de a incepe discutia este prin a “surprinde” copilul printr-o afirmatie de captare a atentiei. Dar elementul necesar intro astfel de discutie este disponibilitatea parintelui de a-l intelege pe copil, fara a-l desconsidera. 

Desi persoanele emo sunt, in general, introvertite, ele accepta socializarea, cautand insa valorile comune. De multe ori aceste persoane sunt precaute, fiind mai expuse riscului de a fi luate in ras si fiind, deasemenea, mai afectate de glumele celor din jur.

Acest lucru a dus la conturarea unor grupuri emo. Acese persoane gasesc sprijin in cei asemenea lor si, forte important, se simt in siguranta sa se destainuie in cadrul grupului. Astfel, grupul emo functioneaza ca un veritabil grup suport, oferind membrilor sai atat intelegere cat si incurajare.

Totusi, reversul este descresterea interesului persoanelor emo in a cunoaste si persoane din afara grupului, si limitarea accesului celor din afara in grup. Sentimentul de apartenenta la grup este mai puternic decat in cazul unui grup obisnuit de adolescenti, prin prisma ideii de a fi neinteles de nimeni altcineva.

Un alt factor care contribuie la aceasta coeziune este afectiunea pe care persoanele emo o gasesc in cadrul grupului, devenit astfel un substitut al familiei. Fiind persoane sensibile, emo-kids se ataseaza de cei din grupul lor, ajungand pana la sentimentul ca grupul de prieteni este mai important decat orice altceva (familie, scoala, societate, etc).

Toate acestea pot duce, in cazuri extreme, la comportamente neadecvate, fie fata de societate, fie fata de propria persoana. Majoritatea persoanelor emo fiind adolescente, deci la o varsta a conturarii personalitatii (prin adoptarea unor comportamente ale unor modele) dar si a experimentarii, ele tind sa nu mai faca o discriminare individuala a binelui de rau, ci mai degraba o discriminare colectiva.

Astfel, se pot intalni cazuri de comportamente agresive fata de societate, de genul refuzului de a accepta unele norme de conduita la scoala sau pe strada, sau de a respecta un program impus. Cat despre comportamente daunatoare fata de propria persoana, putem vorbi despre experiente homosexuale sau pan-sexuale in cadrul grupului, auto-mutilare, ajungandu-se chiar pana la tentative de sinucidere.

Important de subliniat este insa faptul ca aceste comportamente extreme pot aparea doar ca exceptie, pe cand rolul grupului emo ca si grup suport, benefic din punct de vedere psihologic,  exista in toate cazurile.