emo-kid

Cu toate ca se spune ca parintii sunt de vina pentru ce devin copiii lor, acest lucru nu se aplica in cazul persoanelor emo. Nimeni nu e de vina, asa cum nu este nici meritul nimanui, ca un adolescent devine emo.  Este pur si simplu o cale de dezvoltare, la fel ca toate celelalte specifice adolescentei.

Exista supozitia ca persoanele emo provin din familii instarite, in care parintii prea ocupati ca sa aiba grija de copiii lor dar, simtindu-se vinovati, le fac acestora toate poftele incercand sa suplineasca lipsa de timp prin bani. Din nou nu este ceva ce se intampla doar cu persoanele emo. Aceastea pot proveni foarte bine si din familii modeste.

Totusi, exista o anumita caracterisica pe care parintii acestor copii o au in comun, si anume o lipsa de atentie la vocatia copilului. Un copil sensibil va fi inclinat catre activitati umaniste si aproape sigur va uri fotbalul. Daca acest potential nu este dirijat intro directie constructiva de catre parinti nu inseamna ca inclinatia va disparea.  Iar in momentul in care posibilitatea de manifestare va aparea, inclinatia va iesi din nou la iveala. Cum adolescenta este varsta manifestarilor personalitatii, este foarte posibil ca micul fotbalist sa devina un adolescent sensibil si emotional. Evident, fotbalul este folosit doar ca exemplu, fara titlu de generalitate.

Chiar daca nu este vina nimanui, cu siguranta este responsabilitatea parintilor sa comunice cu acesti copii. Inceperea unei discutii nu este un lucru foarte usor, atat datorita lipsei de informare a parintilor cu privire la obiceiurile copilului,  cat si lipsei disponibilitatii copilului de a comunica. Un mod de a incepe discutia este prin a “surprinde” copilul printr-o afirmatie de captare a atentiei. Dar elementul necesar intro astfel de discutie este disponibilitatea parintelui de a-l intelege pe copil, fara a-l desconsidera.